Incetul cu incetul, templul a fost neglijat, iar odata cu trecerea populatiei Javaneze la Islam, complexul Borobudur a fost abandonat definitiv in secolul al XIV-lea. Acoperit de cenusa vulcanica si inghitit de vegetatia junglei, templul Borobudur a fost readus la viata abia la inceputul secolului al XIX-lea. Acreditat cu redescoperirea. Templul, care se ridica pana la 31 de metri, este impodobit cu 84 de coloane, pe care apar nu mai putin de 646 de statui, alaturi de care se pot numara inca 226 de reprezentari ale zeilor, care se regasesc in interiorul templului, precum si un urias lingam, stravechi simbol falic indian ce sublinia natura infinita a zeului suprem, Shiva.De altfel, el s-a vrut o reprezentare a muntelui sfant. Prima structura realizata in stil ionic de pe dealul Acropole este redata prin Templul Zeitei Atena Nike (Atena cea Victorioasa), zeita victoriei in razboi si a intelepciunii.. A fost ridicat in perioada anilor 427-424 i.H., in timpul tratatului de pace dintre Grecia si Sparta, simbolizand astfel ambitia atenienilor de a invinge Sparta si de a domni peste intreaga lume Dar templul si-a reluat rolul sau ca centru religios al iudaismului, cu ritualuri elaborate efectuate de catre preoti si leviti. Urmatoarele cateva secole Ierusalimul a fost subjugat de conducatori straini. Templul a fost respectat de catre acesti conducatori pana la Antioh IV Epifanes, care l-a jefuit in 169 i.Hr. si profanat in 167 i.Hr. Oamenii vin aici manati de curiozitate si pentru ca au dorinte neimplinite. Ansamblul rupestru Sinca Veche mai este numit si Templul Ursitelor sau Templul Dorintelor pentru ca se spune ca orice te rogi aici cu credinta se indeplineste. Desigur, noi ortodocsii stim ca poti sa te rogi in orice loc de pe pamant
Templul Besakih, în Muntele Agung. Începem în forță, cu cel mai important templu al insulei, supranumit și Templul-Mamă de 1000 de ani, localizat în Satul Besakih. Cel mai mare și mai sfânt templu al Insulei Zeilor include peste 80 de temple mai mici, într-un decor de poveste, al naturii și al munților Zidul Plangerii este locul din Ierusalim cel mai iubit de evreii din intreaga lume. Situat in partea de vest a cetatii, la marginea Muntelui Templului (moscheea de sub cupola aurie), Zidul Plangerii se afla la intersectia a doua mari culturi si credinte: cea evreiasca si cea musulmana. Zidul ramas din vechiul Templu este cel mai sfant loc al evreilor deoarece acesta este tot ce a mai ramas.
Manastirea agatata sau Templul Xuankong este construit intr-o stanca la 75 m deasupra solului langa Muntele Heng, China. Structura este mentinuta cu traverse de stejar montate in gauri sifonate in stanci, principala structura de sustinere fiind ascunsa in interiorul rocii P07 [7/59] Galerie cu Buddha in diferite stiluri-atentie la forma acoperamantului capului si a imbracamintii - Templul de Marmura » SESIZARE (ref la P.07) P08 [8/59] Buddha asezat, pentru meditatie, sculptat in stil grecesc Gandhara, dupa un original aflat in Lahore, Pakistan - Templul de Marmura » SESIZARE (ref la P.08 In interiorul templului se afla statuia zeitei Artemis,de 2m, acoperita cu aur şi argint. Templul a fost un edificiu antic grec construit pentru zeiţa Artemis, in anul 550 i.H.,in orasul Efes, aflanduse in acea perioada pe teritoriul imperiului babilonian.Templul zeiţei Artemis din Efes se afla la 50 de km la sud de oraşul Izmir, din Turcia. Tag - poze la templul bordobur. Asia Oameni pe drum. Guest post: poze la templul Borobudur. 30/01/2015 Simona 2 comments. In februarie 2016 am plecat cu bilet doar dus prin Asia dupa ce ne-am dat demisia de la viata la birou de la 9 la 6..
Templul lui Artemis - Grecii i-au inchinat zeitei vanatorii, Artemis, cel mai mare templu al Anchitatii, construit la Efes, pe actualul teritoriu al Turciei. In secolul VI i.Hr., cioplitorii in piatra au inaltat 127 de coloane de marmura, fiecare cu o inaltime de aproximativ 20 m, pe care se sprijinea acoperisul Nu dintr-o revoltă hipsterească (nu mă duc cu vulgul), ci pentru simplul fapt că ajung foarte rar în Centrul Vechi din București. Dar s-a întâmplat să ajung de curând acolo și să văd și eu din interior cum arată cea mai instagramabilă librărie din țară. Domnule, văzută de aproape nu-i ca-n poze. Ai mai auzit ast Fiind inca sub impresiile Orasului interzis iata-ne si in Linyi, sambata seara, dupa un audit si un drum de 200 km, la un hotel minunat, vezi [...] — scrise de mishu despre [Descoperă Jinan & provincia Shandong / JINAN [SHANDONG] templul sobolanilor Gradina Stourhead din Warminstern este cel mai un exemplu de peisagistica tipica secolului al XVIII-lea, fiind considerata o adevarata opera de arta vie din tinuturile Angliei. Pentru aristrocratia britanica de acum trei secole, frumusetea era definita prin bunul gust clasic
De ce vei avea parte la Templul Ursitelor. Templul Ursitelor de la Șinca Veche înseamnă cinci încăperi cu două altare şi un horn prin care poţi privi cerul. Uneori, prin acel horn trec razele soarelui, parcă cu scopul de a confirma legendele locale. Pereţii grotei sunt desenaţi cu texte şi simboluri, chiar şi un portret Templul, cu intrare liberă, găzduieşte mai multe sculturi sângeroase care reprezintă o serie mare de păcate, de la consumult de droguri, alcool, la lăcomie sau crimă. Consecinţele sunt şi ele prezentate. De exemplu, un hoţ ar putea rămâne fără mâini în viaţa de apoi. Cea mai populară temă pare a fi însă sexul Templul rusinii, de la a carui tribuna oficiala s-au zgait cele mai mari *** ale istoriei sportului romanesc: fiul dictatorului, valentin ceausescu, caruia Andone a avut curajul sa-i arate ce merita si urmasul sau, ciobanul infractor, reprezentantul de frunte al neostelismului, actualul club interlop cu nume inpronuntabil Cu harta in mana si opriri dese, nu de alta, dar mie mi se face rau daca citesc ceva in masina, harta, carte, nu conteaza, reusim sa ajungem noaptea tarziu la hotel. Din fericire, hotelul este superb si templul lui Poseidon, se zareste in departare Am ajuns sa vizitez TEMPLUL CORAL DIN BUCURESTI dupa ce am vazut cateva poze cu acesta si am aflat ca se poate vizita ca orice muzeu. M-a atras in principal vechimea monumentului, arhitectura sa maura care m-a dus cu gandul la bisericile si cetatile vizitate in Andaluzia, precum si abstracta si plina de culoare pictura interioara
Am ajuns să vizitez Templul Coral din București după ce am vazut câteva poze cu acesta și am aflat că se poate vizita ca orice muzeu. M-a atras în principal vechimea monumentului, arhitectura sa maura care m-a dus cu gândul la bisericile și cetățile vizitate în Andaluzia, precum și abstractă și plină de culoare pictura interioară Partenonul si alte cladiri principale ale Acropolelor au fost construite... Follow: Căutar Informaţii generale. Actualizarea deschide ușile către fabuloasa temniță cu multe nivele: Templul Zodiac. Jucătorii pot lupta într-un grup de până la 8 jucători, parcurgând 40 de nivele pentru a înfrunta 12 șefi noi, ale căror origini sunt cunoscute numai de către stele
Mausoleul Taj Mahal, principala atracție turistică din India, se va redeschide pe 21 septembrie, cu reguli sanitare stricte, după șase luni de pauză din cauza pandemiei de COVID-19, informează agenția DPA, citată de Ziare.com.Anunțul e surprinzător, în contextul în care numărul contaminărilor a crescut în această țară Vrei Templul? Pe Okazii.ro cumperi online produse cu reducere si livrare gratuita din stoc. Cumpara acum, 100% sigur prin Garantia de Livrare Templul construit de Seti I la Abydos Il Infatiseaza pe tata, alaturi de fiul sau preferat, R., aducand Impreuna ofrande zeilor. Incoronat ca faraon, a avut una dintre cele mai Indelungate domnii din istoria Egiptului: 67 de ani, dupa cum indica istoricul egiptean Maneton (sec. III I.H.), dar si papirusul de la Gurob (descoperit de sir Flinders. În lista inițială a lui Antipater, Farul din Alexandria era înlocuit cu Zidurile Babilonului.Lista de mai sus a fost folosită începând cu secolul al VI-lea d.H. Dintre aceste minuni, singura care s-a păstrat este Marea Piramidă din Giza.Existența Grădinilor suspendate nu a fost încă dovedită 100%. Înregistrările istorice indică faptul că celelalte cinci minuni au fost. Tot de la localnici am aflat ca, in vechime, toata spirala care formeaza templul era impodobita cu cristale si pietre semipretioase. Mai mult, turistii pot face o multime de poze in interiorul templului, dar numai unii pleaca acasa cu aceste suveniruri in timp ce altii nu-si explica de ce, pe fotografiile lor nu se vede nimic
După ce v-am arătat poze și desene cu Sighișoara din trecut, cu Târgu Mureș din vechime și Sovata de la începutul secolului 20, a venit rândul altui oraș din județul Mureș să continue seria.Vă prezint în acest articol poze și desene vechi din Reghin (secolele 19-20).. Harta din 1924. Ca și la celelalte articole, încep cu un rezumat al istoriei locurilor Templul lui Horus din Egipt arata aproape la fel ca la inceput cu exceptia unor mici deteriorari cauzate de fum, a disparitiei frunzelor de aur cu care a fost decorat si a unor mici vandalizari. Acest templu a fost construit de dinastia Ptolemeica, cel care a inceput constructia fiind Ptolemeu al 3-lea Euergetes in anul 207 i.Hr., iar cel care. Templul lui Saturn a fost reconstruit in 42 d. Hr. cu prada din razboiul din Siria si mai tarziu restaurat de Senatul roman dupa incendiul din 283 d.Hr. S-au mai pastrat opt coloane de granit cu capiteluri ionice din marmura alba si un fragment de frontispiciu cu inscripitia care aminteste de restaurarea facuta de Senat 2 poze Vezi galeria foto » În urmă cu o săptămână, pe pagina de Facebook a celor de la Ultras Arad a fost postată schița vechiului stadion din Arad construit de baronul Francisc Neuman în zece luni de zile (1945-1946), însoțită de un mesaj nostalgic: Dacă ai pășit măcar odată în locul acela nu are cum să nu îți fie dor
Descopera oferta de +20 produse din categoria LEGO® Ninjago disponibile pe Noriel. Livrare in maxim 2 zile lucratoare. Transport Gratuit La Comenzi Peste 150 Lei. Retur 30 Zile. Plata In Rate Te ia cu fiori! Ce legătură există între templul dorințelor de la Șinca Veche și oripilanta crimă de la Brașov. Anca ANDREI, Redactor șef. 28.03.2018 evenimente; Un bărbat și-a ucis soția și cei doi copii, după ce inițial a încercat să se sinucidă fără succes Restaurantul Templul Soarelului oferă servicii a la carte şi home delivery, garantând servicii de cea mai bună calitate la preţuri rezonabile. Meniul este cu specific chinezesc, conţinând peste 500 de reţete tradiţionale pregătite cu multă iscusinţă de cei 8 maeştrii bucătari şcoliţi chiar în China. Preparatele sunt întotdeauna proaspete şi pline de savoare. De aici a luat nastere expresia Slava lui Herostrate. O legenda ne spune ca în noaptea în care templul a ars, s-a nascut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupata cu nasterea lui si nu a avut grija de templu.În 356 templul a fost reconstruit de catre cetatenii orasului Efes, urmând a fi darmat odata cu aparitia crestinismului
Templul lui Isis (Aswan) Templul lui Isis din Aswan. De dimensiuni mici, Templul a fost conceput ca o oda lui Isis si Nilului, creatorul tuturor lucrurilor. Legenda spune ca Isis a ales sa traiasca pe insula pentru a-l plange pe Osiris, fratele si sotul ei , ucis de Seth, si ca pe Philae a gasit inima lui Osiris Download-uri Poze : structura, palat, lăcaș de cult, templu, arhitectura chinezească, Republica Coreea, site-ul istoric, changgyeonggung 4272x2848,120245 Templul de la Abu Simbel, recreat Pedro Pascal, Margot Robbie şi alte 300 de vedete din filmele cu supereroi DC Comics îşi întâlnesc fanii la DC FanDome Patty Jenkins spune că Wonder Woman 3 va fi ultimul film al francizei pe care îl va regiz Restaurant Templul Soarelui din Constanta: nr telefon local, harta, poze, pareri clienti, detalii - Aer conditionat, Potrivit pentru grupuri, Poti veni si cu copiii, Petreceri private/corporat
Dar poze cu templul distrus aveți? (Luni, 24 august 2015, 10:24) simplex1 [utilizator] Eu nu vad imagini cu templul Baal Shamin demolat și până nu vizionez dovezi concrete ale aruncării sale în aer nu va cred. Până acum Statul Islamic a efectuat conform știrilor date de SUA numeroase distrugeri de antichități fără ca nimeni sa. Pret: intrare €2; gratuit cu Acropole pass Program: 8am-7pm Apr-Oct, 8am-5pm Noi-Mar Desi Templul lui Zeus din Olimp s-a prabusit in urma unui cutremur din secolul 6 d.Hr., ruinele masive ne permit sa ne facem o idee despre cum era acesta. Pe crepidoma de 3 trepte (27,7 de metri latime pe 64,1 metri lungime, complet conservata), sprijinite de.
Pensiunea Castel Templul Cavalerilor poze, imagini. Prezentarea in imagini al locatiei turistice - Pensiunea Castel Templul Cavalerilor, Cheile Valisoare Varful Muntelui Tibidabo cu parcul de distractii si Templul Tibidabo. Din partea de sus a muntelui turistii se pot delecta cu o panorama uimitoare a Barcelonei si a Marii Mediterane. Aceasta priveliste reprezinta un motiv suficient pentru o vizita pe Tibidabo, insa sunt mult mai multe lucruri de vazut aici, inclusiv un turn de comunicatii cu o.
Ionut a optat pentru una de tipul mountainbike - o alegere mai inteleapta, clar. Insa, cine are poze dragute?! Intr-un final am ajuns la Angkor Wat - cel mai mare templu si cel mai important din multitudinea de temple - la ora 6:30, cu un soare puternic ce ne-a acompaniat pe durata intregii vizite Templul Otagi Nenbutsu-ji (Pagina Oficiala) Aici pe buza unui deal sunt puse mai multe statui ale discipolilor lui Budda. Foarte interesante statuile. Unul cu ochelari, unul cu o manusa de box, alti doi prietenari care cinsteau niste sake etc. Amuzante Problema era ca mi se sfarsise bateria la aparatul foto În urmă cu un veac și jumătate s-au întâmplat următoarele fapte: comunitatea evreiască din București a cumpărat un teren din Mahalaua Stelei iar în 1866 a ridicat, cu sprijinul unui oficial otoman despre care se crede ca era evreu de rit sefard, pe acel teren, o foarte frumoasă sinagogă.Vă invit pe actuala stradă Sfânta Vineri la numărul 9 să vizităm Templul Coral, un. Minunile de la Sinca Veche - Manastirea si grota Bucuria Neasteptata, Templul Ursitelor Zilele trecute mi-am luat o mini vacanta si m-am repezit la munte. Am ales ca destinatie zona Moeciu de Sus, la Cheile Gradistei, intr-un loc de poveste, asta si pentru faptul ca am avut o vreme de adevarata vara, chiar daca eram la sfarsit de. Un oficial israelian a declarat ca regimul din Tel Aviv intenționează să înlocuiască Moschea Al- Aqsa, cu un templu Al-Quds in Ierusalim. Ministrul Locuințelor și a Construcțiilor, Ariel Uri a cerut vineri construirea a ceea ce el numește al treilea Templu , locul sfânt . Ariel Uri a declarat că primul și al doile
Pensiunea Castel Templul Cavalerilor, Livezile, judetul Alba - La mai puţin de 10 minute de mers cu maşina din Aiud inspre Cabana Buru, aveţi ocazia să descoperiţi un superb castel, intr-un loc de poveste: spectaculoasele Chei ale Văli 2. Wat Pho, Templul lui Buddha culcat. După ce ai zis că marea minune a Thailandei e cam mică la cei 66 cm, pregătește-te să fii cu adevărat surprins! Mai la sud de Marele Palat se află templul Wat Pho, cu statuia lui Buddha culcat. Bineînțeles, Buddha nu poate dormi decât în aur Creează un cont sau conectează-te la Facebook. Ia legătura cu prietenii, rudele şi alte persoane pe care le cunoşti. Publică fotografii şi clipuri video,.. Episodul 2. O altă zi, alte obiective de vizitat Primul obiectiv la vizită a fost Templul Cao Dai. Cao Dai este o filozofie specifică Vietnamului, fondată în anul 1926 de un vietnamez pe nume Ngo Minh Chieu care îşi are rădăcinile in confucianismul tradiţional şino-vietnamez ca percepte morale şi în taoism ca practici oculte. şi budismul se regăseşte aici cu doctrinele karmei.
templul jokhang tibet fotografii de calatorie, TEMPLUL JOKHANG - TIBET face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Templul Jokhang este cel mai venerat dintre templele tibetane, fiind cel mai sacru si mai important templu din Tibet. A fost centrul pelerinajului budhist pentru multe secole. Situat in Lhasa, capitala Tibetului, templul este una dintre cele mai vechi cladiri ale. Poze restaurant Templul Soarelui + 2 poze. Despre Templul Soarelui. The only one place with real chinese food from Sichuan. Rating și review-uri. Zonă/Cartier. Ferdinand / Central. Adresa. Dimitrie Onciul 17. Dacă folosești restograf.ro, ești de acord cu politica noastră privind cookies Sfantul Mormant al lui Hristos era obiectivul la care vroiam cu totii sa ajungem cat mai repede. Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime/ Ca Slava Domnului peste tine a rasarit! Autostrada lina ne-a facut calatoria usoara. Nici nu stiu cand am ajuns in Ierusalim. In Tara Sfanta pare ca timpul nu e un factor care limiteaza. D 9 poze Vezi galeria foto » Probabil unic in lume, Templul Sarpelui, aflat in Penang, Malaezia, este deopotriva camin al oamenilor, cat si al celor mai periculosi serpi de pe Pamant
10 poze cu Priyanka Chopra fără machiaj. Jan 19, 2018; Priyanka Chopra sa născut în Jharkhand. Priyanka a avut o copilărie nomadă din cauza slujbei tatălui ei, care era doctor în armata indiană.Sa alăturat colegiului Jai Hind pentru studii superioare, dar a lăsat-o la jumătatea distanței după ce a câștigat coroana Miss World în. Urcăm binișor, și mai cu glume mai cu poze, vine ora prânzului cu toate binefacerile lui: mâncare, poze, și relaxare la soare. Toate bune, minunate, însă trebuie să ne urnim după 20 minute. Ocolim Sfinxul prin stânga, intrăm în șnepeniș și distracția pe zăpadă înghețată începe Templul iubirii divine, un blog unde toti ne simtim ca acasa, intalnire de lumina, binecuvantari, reiki, iubire divina. daca vedeti primele mele poze cand m-am intalnit cu Hayley, sunt foarte slab...si chiar si cand am fost la baza 9 eram slab, tocmai mi-am revenit la masa mea musculara normala. Ne reduceau rezervele de alimente pe acea. Calendar ortodox 9 septembrie. Ce mari sfinți prăznuim azi, o zi mare! Ce nu ai voie să faci, sub nicio formă. În religia occidentală, Sfânta Ana este unul dintre sfinții ocrotitori ai Bretaniei și Canadei și al femeilor care lucrează
Iar ca totul sa fie complet, langa Templul bunei vointe (templu piramida cu cel mai mare cristal pur din lume) se afla si Parlamentul mondial al fraternitati ecumenice - LGW's ParlaMundi. Sa da click la primele poze si ca vedeti cele 21 de poze speciale (camera egipteana, ochiul lui horus, etc 4 poze Vezi galeria foto » însă acesta a fost templul echipei noastre naţionale. Pentru că meciurile de acasă le jucam pe acest stadion şi aşa vechi cum era avea o energie aparte. Noi întotdeauna ne-am simţit extraordinar, generaţia noastră, am jucat mult aici. Cosmin Olăroiu a jucat fotbal cu Anthony Joshua. Cine a. Templul Shinto, Japonia . Tokyo Bucuresti . Viena, Austria . 6. Peisaje. Bucura-te de toamna admirand peisaje. Inconjoara-te de natura si lasa-te purtata de atmosfera romantica si boema a toamnei! Canada, Ontario . Colorado National Forest, Dallas, SUA. Fuji Hakone Izu National Park, Japonia . Parcul National Pingvellir, Island
Zeita Artemis Poze Masini. Uncategorized 1 min ago. Dagerotyp Fotografias. Masini zeita artemis poze. Doua surori din SUA au fost arestate in Cambodgia pentru ca ar fi facut mai multe poze nud intr-un templu sacru. Lindsay Adams, in varsta de 22 de ani si sora ei Leslie, de 20 de ani, au fost prinse, vineri, in timp ce isi faceau una alteia poze nud in interiorul Templului Preah Khan din Angkor, au transmis reprezentantii complexului, potrivit. Nick Nocerino, un cercetător care a studiat craniul, a meditat asupra lui doua zile la rând si a simțit ceva nou, cu toate ca energiile emise de el se aseamănă cu cele emise de celelalte cranii. Craniul aflat in custodia soților Koon poate fi împrumutat pentru meditație într-o camera separata Melodia Amintire cu haiduci a fost editată pe o culegere folk apărută în anul 1978 la Electrecord, unde Valeriu Sterian mai apare 17 iunie 2019 Niciun ac de la supermarket, vorba lu
Despre Sinca Veche si templul de acolo s-a scris si s-a uitat. S-au rescris multe si, an de an, la Sinca Veche vin tot mai multi vizitatori. Ce are special acest loc, de ce atrage turistii, cum de a aparut in zona si o manastire vom vedea pas cu pas Am mai oprit pentru poze la Coloșii lui Memnon - două statui mari ale faraonului Amenhotep III. Am vizitat templul Karnak care chiar a fost punctul culminant al zilei. Templul este impresionant, plin de coloane, este cea mai mare construcție religioasă a lumii.Pe lângă informațiile clasice, ghidul ne-a oferit și unele mult mai practice Templul budhist se află pe vârful unui munte de 278 de metri înălțime, la baza căruia stă peștera care îi dă și numele. Se spune că în vremuri îndepărtate un tigru sălășuia în peșteră, ascunzându-se de căldura dogoritoare a dimineților thailandeze Utile: la templul alb se intră gratis, e pauză de la 12 la 13.00. Poți ajunge acolo cu autobuzul, pleacă de la autogară, peronul 7 sau 8, biletul costă 20 sau 40 baht (am uitat), faci cam jumătate de oră-40 de minute, la întoarcere stația e lângă secția de poliție. Ținuta decentă e obligatorie. Ce mai vizitezi în Chiang Ra Templul mare de calcar (sau sanctuarul mare de calcar) a fost descoperit in anul 1951, in cadrul cercetarii arheologice sistematice de la Sarmizegetusa Regia a specialistilor de la Cluj, in zona sudica a Terasei XI, pe o platforma de linga izvor
In satul indian Lepakshi exista un templu din secolul XVI, pe care un detaliu il face unic. Dintre cele 70 de coloane, una nu atinge solul. Tocmai de aceea, placerea cea mai mare a turistilor este sa treaca un obiect indeajuns de subtire, o esarfa sau o rogojina, pe sub coloana cu princina, relateaza Amusing Planet. Nu e insa singurul motiv pentru care templul Veerabhadra, cunoscut si ca. Pensiunea Castel Templul Cavalerilor Vălișoara îți va răspunde personal, fără mediator, la toate întrebările! Despre noi · Contact Protecția datelor · Informare despre cookie-uri · Termeni și condiții · Contract cu turistul · Licență de turism · Brevet de turism · Polița de asigurare · ANPC · SO Confundaţi în trecut cu ouă de dinozaur şi chiar OZN-uri, datorită formei în general sferice, aceste pietre vii, cum li se mai spune, s-au format în urmă cu milioane de ani pe fundul Mării Paratethys, ele fiind înconjurate şi în prezent de nisip. Denumirea de pietre vii le-a venit de la o legendă potrivit căreia se mişcă singuri